Cică vestitorii primăverii sunt ghioceii care apar după ce se topește zăpada. În Baia Mare după ce se topește zăpada răsar câcații de câine. Bine, e mult spus că răsar. Ei sunt și pe timpul iernii deasupra zăpezii, atât că sunt înghețați și nu calci în ei, doar te împiedici. Probabil sunt puțini băimăreni care nu au dus zilele astea “norocul” în casă sau la locul de muncă. Nici nu știi dacă e mai bine să te uiți în jos după ei ca să ii poți ocoli și să riști să-ți vină să vomiți sau să te uiți pe sus și să te rogi să nu calci în substanța moale. În unele situații nici nu e clar dacă e caca de câine sau de om care a mâncat ciolan cu fasole. Timp de o săptămână… Cine e de vină? Drusalul pentru că nu face curat? Să zicem că și ei dar până la urmă căcatul o să dispară în mod natural sau dus în casă. Și dacă ar curăța, căcatul iar ar apărea. Poliția Locală pentru că nu dă amenzi? E greu să-i pui pe ăștia să verifice ce e sub coada câinelui. Lor le scapă multe, ce șanse sunt să-i urmărească pe cei care plimbă cățeii? Câinii comunitari? Parcă nu sunt chiar atât de mulți dar sigur că mai contribuie și ei un pic. “Iubitorii” de câini? Clar da. Poate n-or fi mai mulți cei care nu strâng câcatul produs de animalul iubit decât cei care o fac dar sunt îndeajuns de mulți ca să ne lase orașul plin de câcat. Lipsa de educație o fi de vină? N-au primit instrucțiuni de folosire când au luat câinele. Înțeleg că e oarecum normal ca a doua zi după ce construiesc un Om de Zăpadă să-l găsesc pișat nu doar de câini dar cum mama dracului tu om iubitor de câini urăști oamenii atât de mult încât îți place să-i vezi acoperiți de căcat? Nu ai copii, soț, soție, părinți sau prieteni de care să-ți fie milă?Ce facem pe termen lung? Educație. Cine? Mă aștept în primul rând să o facă iubitorii și crescătorii de câini. Între ei. Bănuiesc că se știu, au “comunități” , ies la plimbare împreună.Apoi cum ar fi dacă ar exista un parteneriat între primărie și firme de mâncare pentru căței sau magazine pentru animale care să pună la dispoziția iubitorilor pungi și în primul rând panouri informative sau coșuri de gunoi personalizate? Primăria ar putea oferi la schimb spațiu publicitar.Oare ONG-urile care luptă pentru drepturile câinilor nu ar trebui să participe și la educarea stăpânilor?Pe termen scurt: amendă și amenințări cu amenda. Așa cum au lipit hârtii cu amenințări pentru cei care nu curăță zăpada, cred că o pot face și pentru cei care nu curăță câcatul. Vreau să-l văd pe primul stăpân de câine amendat.